2 septembrie 2009

Pe strune de vioara...

Imi plac noptile pentru linistea lor profunda, pentru ca ma pierd usor in ganduri, pentru ca noaptea mai toate certurile se sting si toti se iubesc. Pentru ca noaptea poti sa stai cu veioza aprinsa, iar peretii din odaie devin dintr-o data calzi si blanzi. Nu te mai sufoca cu zgomote de sfredel, urlete ca la casa de nebuni, lovituri de ciocan. Noaptea sunt toata numai visare, e cea mai buna prietena, ma las purtata de valul sinceritatii si lejer imi alint imaginatia... flamanda par uneori dupa orele ce se scurg cu iuteala, doar noaptea simt ca respir cu adevarat. Pornind de la aceste fire meditative, treaza hat dupa miezul noptii, m-am pomenit rasfoind pagini de bloguri necunoscute pana acum: serioase, mai cu apucaturi, capricioase, sarcastice si de tot soiul. Am facut putina cercetare si iata ce am constatat:
a. toate (cele pe care le-am rasfoit) se aseamana prin stil, difera prin continut. Soacra mica face exceptie.
b. fiecare blogger se vrea citit si comentat, nu si criticat.
c. mai toti au ceva cu toamna: unul o ia mai in gluma, inspirat probabil de amintirile nascute pe bancile scolii sau coridoarele ei, unii devin melancolici. Sunt si din cei care suparati pe ea, argumentat, pe puncte,  isi justifica pozitia de adversar inrait...
Nu pot sa nu vin pe contrasens: iubesc mult toamna, atunci cand anturajul si capriciile naturii ma lasa sa fiu eu... Din cate-mi amintesc, toata viata mea de omulet (superb, pot sa adaug, calificativ atribuit "modestei" mele persoane de un omulet si mai superb, ei, dar asta e o alta poveste...:)) ma stiu nerabdatoare. Sa vina toamna. Cu asteptari de felul acesta imi mentin echilibrul moral din 1 decembrie pana in 31 august, ambele zile insemnate pentru cei cu mandrie si demnitate nationala. Toamna orice zi din calendar imi trezeste gustul de viata, agitand adanc undeva in subconstient toate dorurile si visarile mele. Iubesc. Totul. Curcubeul fad de frunze ranite. Ploile cu talpile goale si pasii grei de soldat. Vantul salbatec ce inghite strazile in cale, cu umbrele, palarii cochete de dame pretendente la titlul nobil de aristocrat, cu ramuri batrane si uscate...Si aleile din parc, umede, reci, pierdute in singuratate si parasite de indragostitii infideli... Pentru ca exista cele 91 zile = 2184 ore = 131040 minute sau aproape 8 milioane de secunde, vreau sa mai traiesc inca un an, apoi inca unul, etc., sa darui retoric iubire celor din jurul meu, sa cunosc nefericirea si sa fiu fericita in nefericirea mea... Iubesc toamna, pentru ca este mai solitara decat mine...

11 comentarii:

  1. Si eu vad o regasire intre ea si dumneavoastra :) Si acum realizez ca daca m-ati fi intrebat, inainte de a citi gindurile astea, care e anotimpul cu care va asemanati, as fi zis fara nici o ezitare - toamna...romantica,cu o personalitate aparte,iubita de multi,dar inteleasa de putini....si tot asa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Odă nopţii...şi mie îmi place noaptea, mă transformă, devin mai visătoare, mai inspirată..dar nu mai mult ca dimineţile, dar despre asta altă dată.

    Cît priveşte, Soacra Mică, o, da. Nu degeaba e bloggerul anului..scrie extraordinar.

    RăspundețiȘtergere
  3. >Dorina
    Merci de lectura si comentariu! :)

    >Irina
    Brr-r, nu prea agreez diminetile in ultimul timp, sunt deosebite doar pentru cele "5 min" al tale... Ref la Soacra Mica, tin sa-ti multumesc tie pentru intermediere, e un blog foarte original si cu pretentii mari! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Hommage à toi - Petite Étoile
    Alors que les gens passent leur temps a chercher a devenir plus riches, a s'acheter une maison plus grande que celle du voisin, à rouler dans une voiture plus grosse que celle de leurs frères et sœurs; il y a dans le monde des personnes comme TOI - petite bout de femme, qui trouve le temps de faire de jolies petites choses pour rendre le monde plus beau. Petite bout de femme qui regarde autour d'elle et qui pousse des cris: "Il ce passe de choses qui ne sont pas normales, regardez!" ou "Regardez comme c'est beau!" ou "Voila ce que j'aime!"
    Et puis, la même petite femme puise au plus profond de son âme des sentiments d'amour, de colère, d'indignation, de tristesse, de joie , et avec du talent et du courage partage le tout d'une manière si généreuse.
    Je me souviens de toi avec des cheveux longs tressés, petite et vive.Toujours avec le sourire, pas rancunière, même si on faisait par fois des petite blagues sur toi. Qu'est-ce que tu parlais vite et beaucoup, mon Dieu!!! Tu avais une mémoire d'éléphant! En histoire tu te souvenais toujours de toutes les dates parfaitement. Tu étais énervante de toujours tout savoir!!! Une intelligence énervante. Et aussi, tu étais un petit cœur d'artichaut qui tombée amoureuse toutes les quatre matins. Un amour fou, jusqu'au bord des larmes.... et deux jours après ça passait comme si de rien n'était.
    Une fille drôle, énervante, attachante, gentille, généreuse, amoureuse, intelligente, belle. Tu es restée comme ça dans ma mémoire.
    Je ne t'ai pas demandé que fait tu actuellement, mais si tu es prof, sache que j'aimerai être ton élève. Tu t'es beaucoup cherchée. Tu as besoin de cette nourriture spirituelle qui te remplie ton âme. Et je crois que tu t'es trouvée. J'ai toujours su que tu ne pouvais pas rester simplement épouse, mère ou professeur; tu avais besoin de beaucoup plus que ça. J'aime bien ta liberté de penser et ta façon d'exprimer ce que tu penses. J'adore ta poésie: profonde, mystérieuse , envoûtante. Un style sympa. Je suis fan. Je t'encourage vivement de continuer. Incomprise? Et alors? Tous les grands génies sont des personnes incomprises. Tu as ce grain de génie en toi. Cela s'appelle du TALENT il me semble, n'est pas? Je suis d'accord avec un des commentaires qui dit qu'il manques à ces poèmes d'être rassemblés dans un livre signé par toi. Je voudrai être la première a en avoir un , dédicacé.
    Alors j'espère que tu auras vite d'autres insomnies qui accoucheront de jolis poèmes. J'ai hâte de "venir" en lire d'autres.

    Je ne suis pas un homme, je ne suis pas une femme qui préfère les femmes non plus.
    Mais la splendeur de ton âme, visible à l'œil nu,
    M'oblige à te dire toutes ces tendres paroles.
    Pardon si j'ai trop révélé sur toi,
    Mais c'est ton œuvre qui m'inspire cela.
    Tant de finesse, tant de mystère,
    Comment ne rien dire, comment se faire taire?
    Maintenant pour fuir la critique trop facile,
    J'endorme ma muse et j'arrête de rimer;
    'Y a qu'un Chevalier, d'une couleur Verâtre
    Qui diras que peut être, j'ai un peu de talent;
    Les autres, peut être trouveront ça trop nul,
    Mais peu ça m'importe, si dans ton cœur,
    J'ai pu t'injecter le sérum du bonheur...
    .........................................
    .....au moins pour une heure.............


    A bientôt, Petite Étoile, que la muse ne te quitte pas et que tu brille de plus en plus fort!!!

    P.S. Pardonne (et les autres pardonnez) moi, mais après toutes ces années, je suis plus fidèle à ma pensée en écrivant en français. Si tu trouves des fautes, tant pis, et ne soit pas trop sévère (plus de la moitié de la France écrit avec des fautes - que mes amis français me pardonnent de dire cela) Et en plus il est tard (...bonne excuse...?)

    RăspundețiȘtergere
  5. >OlyFrance

    M-ai dat gata. Si-ai starnit atatea amintiri ingropate undeva adanc, aproape uitate... M-am schimbat mult de atunci. Merci pentru sinceritate si apreciere. Te mai astept. :) (Iaca, m-au navalit lacrimile...)

    RăspundețiȘtergere
  6. ....ei na ca am dat-o'n balta. Scopul era sa-ti fac placere.Promit sa nu mai rascolesc ca nesimtita prin camara amintirilor.Si nici sa nu mai fac "referate" de pagini intregi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu-ti fa griji, nu plang eu asa usor de suparare, mai degraba - nostalgie...:)

    RăspundețiȘtergere
  8. >OlyFrance

    Stii, am recitit "referatul" tau. Cate ceva din cele scrise imi pot fi atribuite, dar de la opinie pana la adevar e cale lunga. Am realizat ca, de facto, in cei 16 ani care au trecut de atunci nu m-am schimbat deloc. Niciodata. Am fost, sunt si voi ramane libera in gandire si actiuni. Adevarul si frumosul e ceea ce ma face sa vreau sa traiesc. Eram enervanta pentru unii, sunt si acum. Si ceva ce nu ai apucat sa cunosti despre mine: stiam inca de pe atunci sa filtrez abil ...oamenii.

    P.S. Locul sinceritatilor de tipul asta ar fi fost potrivit pentru una din pijama parties, organizate pe atunci, daca-ti mai amintesti...

    RăspundețiȘtergere
  9. hei, esti suparata cumva? Cand am zis enervanta, nu era deloc in sensul rau al cuvantului, stii? Asa doar ca "copii " ce eram vrei nu vrei aparea o mica gelosie(daca pot spune asa) cand unii vedeau ca au "zubrit" de dimineata de la patru si ca alcineva care a aruncat doar cateva priviri peste text, le lua vedeta, obtinand o nota mai mare. Era aproape nostim sa privesti astea dintr'o parte. Vroiam doar sa spun ca asa te tin eu minte extrem de inteligenta. mai inteles gresit cumva? Sunt sinceritati care te-au deranjat cumva? Mie nu mi s'a parut deplasat sa le dezgolesc aici. Dimpotriva.Nu am zis niciodata ca e un adevar batut in cui, cea ce am scris despre tine aici. E doar amintirea mea. O amintire placuta despre o colega-prietena, care avand o personalitate puternica nu putea trece prin memoria mea ca o lebada prin apa. Te simt iritata? Gresesc?
    Sa stii ca, cand mi-ai raspuns imediat dupa "referatul" meu : -m-am schimbat mult de atunci..- ;" Am fost trista. Prefer mult mai mult asta: .. nu m-am schimbat deloc.. Niciodata." Asta facea charmul tau, un personaj caruia i se pot atribui toate acele adgective pe care le-am scris mai sus. Eu cel putin asa te prefer....
    La capitolul pijama parties: nici una din noi nu avea pe atunci curajul sa spuna adevarul in fata. Copilite prostute. Cu timpul invatam sa apreciem oamenii sa-i iubim, si cel mai important, sa le spunem oamenilor ca-i iubim cat inca avem timp. Daca-am organiza una acum, oare cum ar fi?

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu m-am suparat deloc. Am scris doar ceea ce cred, sorry daca tonul meu te-a facut sa simti asa.

    Citez:"nici una din noi nu avea pe atunci curajul sa spuna adevarul in fata."

    Eu am spus adevarul. Naiv? Poate. Oricum nu a contat. Nimeni nu a crezut vorbele mele, judeca fiecare prin prisma "sinceritatii" proprii. Daca am organiza una acum... ar fi fost o petrecere si mai falsa, probabil...

    RăspundețiȘtergere