veșnicia nu are frică de înălţime

palme dezgolite
stâncile
în sălașul lor
coboară cerul
pe fruntea munților
cresc umbrele poeme

când ceaţa greu
respiră printre brazi
rog să nu se închidă
ochiul pururi verde

icoană măicuța

pași de seară
colindă liniștea casei
într-un colț de odaie
ghemuită lumina
sau poate e luna
ruga mamei
urcă firul de argint
către cer
colo sus
o stea înălbită
deapănă necontenit
drumul spre casă

în icoană
măicuța aplecată
sărutând un genunchi julit
de copil

cu cerul întreg strâns la piept

cu cerul întreg strâns la piept
brațele mamei
așternute pod
pentru bobul de stea

rostogolind lumina
iubirea crește în ochii ei
luceferi însetați de primăvară