Imi plac noptile pentru linistea lor profunda, pentru ca ma pierd usor in ganduri, pentru ca noaptea mai toate certurile se sting si toti se iubesc. Pentru ca noaptea poti sa stai cu veioza aprinsa, iar peretii din odaie devin dintr-o data calzi si blanzi. Nu te mai sufoca cu zgomote de sfredel, urlete ca la casa de nebuni, lovituri de ciocan. Noaptea sunt toata numai visare, e cea mai buna prietena, ma las purtata de valul sinceritatii si lejer imi alint imaginatia... flamanda par uneori dupa orele ce se scurg cu iuteala, doar noaptea simt ca respir cu adevarat. Pornind de la aceste fire meditative, treaza hat dupa miezul noptii, m-am pomenit rasfoind pagini de bloguri necunoscute pana acum: serioase, mai cu apucaturi, capricioase, sarcastice si de tot soiul. Am facut putina cercetare si iata ce am constatat:
a. toate (cele pe care le-am rasfoit) se aseamana prin stil, difera prin continut. Soacra mica face exceptie.
b. fiecare blogger se vrea citit si comentat, nu si criticat.
c. mai toti au ceva cu toamna: unul o ia mai in gluma, inspirat probabil de amintirile nascute pe bancile scolii sau coridoarele ei, unii devin melancolici. Sunt si din cei care suparati pe ea, argumentat, pe puncte, isi justifica pozitia de adversar inrait...
Nu pot sa nu vin pe contrasens: iubesc mult toamna, atunci cand anturajul si capriciile naturii ma lasa sa fiu eu... Din cate-mi amintesc, toata viata mea de omulet (superb, pot sa adaug, calificativ atribuit "modestei" mele persoane de un omulet si mai superb, ei, dar asta e o alta poveste...:)) ma stiu nerabdatoare. Sa vina toamna. Cu asteptari de felul acesta imi mentin echilibrul moral din 1 decembrie pana in 31 august, ambele zile insemnate pentru cei cu mandrie si demnitate nationala. Toamna orice zi din calendar imi trezeste gustul de viata, agitand adanc undeva in subconstient toate dorurile si visarile mele. Iubesc. Totul. Curcubeul fad de frunze ranite. Ploile cu talpile goale si pasii grei de soldat. Vantul salbatec ce inghite strazile in cale, cu umbrele, palarii cochete de dame pretendente la titlul nobil de aristocrat, cu ramuri batrane si uscate...Si aleile din parc, umede, reci, pierdute in singuratate si parasite de indragostitii infideli... Pentru ca exista cele 91 zile = 2184 ore = 131040 minute sau aproape 8 milioane de secunde, vreau sa mai traiesc inca un an, apoi inca unul, etc., sa darui retoric iubire celor din jurul meu, sa cunosc nefericirea si sa fiu fericita in nefericirea mea... Iubesc toamna, pentru ca este mai solitara decat mine...
