Colind pentru Moş Crăciun
Întoarce-te,
Moşule, nu zăbovi,
Măcar o speranţă
ne lasă,Că-n zori de seară şi-n zori de zi,
Al nostru vei fi să te dăm la copii,
Şi adu-ne ţara acasă.
Ia pâinea aceasta şi-mparte-o la toţi
Pe noi, cei nevrednici, ne iartă
Şi dă-le noroc la mineri şi piloţi
Şi dă-ne curaj tuturor dacă poţi,
Să credem în tine şi-n soartă.
În toate poveştile
neamului eşti,
Cântar pentru
orice greşeală,Tipar al colindelor vechi, româneşti,
Dar astăzi, prea bunule, dinspre poveşti,
Coboară în viaţa reală.
Şi dă-ne credinţă
că nu vom cădea
Şi dă-ne unire şi
faptăŞi vezi că-n odaie, sub ultima stea,
Din ultimul brad, admirând barba ta,
Doi ochi de copil te aşteaptă.
Doi ochi de copil,
pretutindeni arzând,
În fiece casă din
lume,Doi ochi care ştiu, care simt că-n curând
Şi tu, Moş Crăciun, ai să fii om de rând,
Un înger bătrân fără nume.
Tu adu-ne pace
cinstită-ntre noi
Şi treci peste
jale şi urăŞi scoate poporul român din nevoi
Şi adu-ne ţara întreagă-napoi,
Că mulţi o hulesc şi o fură.
Va fi un noroc, de
ve vrea să te-abaţi
La fiece tristă
fereastrăŞi drept să ne spui că suntem dezbinaţi
Şi drept să ne-nveţi regăsirea de fraţi,
Cu milă iertând ţara noastră.
E noaptea
Crăciunului fără sfârşit,
Ne naştem noi toţi
înc-o datăŞi crucea e-n noi ca un semn izbăvit,
Şi-n munţii Carpaţi ce ninsori s-au pornit
Şi-ncepe un clopot să bată.
Se merge la rude,
se cântă colinzi,
Se-ncearcă, prin
cântec, o veste,Dar, vai, în spitale mai sunt suferinzi,
Pe ei îngrijeşte-i cât poţi să cuprinzi,
Că viaţa prea dragă le este.
Fă cald, în odăile
fără de foc,
Dă pâine la lumea
flămândă,Dă neamului nostru un pic de noroc,
Să nu mai suporte bătaia de joc
Şi nici o minţită izbândă.
Întoarce-te,
Moşule, ceasu-i târziu,
Revino în noaptea
adâncă,De ani şi de ani, generaţii te ştiu,
Ai fost interzis, într-un tragic pariu,
Murim, aşteptându-te încă.
Tu ştii totdeauna
ce daruri s-aduci,
Că nu vii aici
prima oară,Memorie dă-le din nou la uituci
Şi dă-le mereu două cuiburi de cuci
Şi adu-ne ţara în ţară. /Adrian Păunescu/
