poem haiku

cerul unui lac
în ochiul gri aprinsă 
lebăda albă 

La mulţi ani celor împătimiţi de poezie!

zgomotul lumii

munte 

cu tălpile ude 

mă răscolesc 

casă adâncită 
în umbra pământului 
doar secundele mai zvâcnesc 
gânduri 
pendulul ca viața 
consumată pe jumătate 
pe partea întunecată a străzii 
o sirenă 
țipătul metalic 
promite tăcerea 
o nouă zi o nouă stea 
fără nume
florăresele râd 
pipăind n buzunare 
plecările grăbite 
2, 4, 6 
număr intersecțiile rătăcesc 
o iau de la capăt 
orașul acesta solitar 
mă îmbrățișează tot mai strâns 

ca o aripă a luminii
brațul copilului 
de lângă mine