Azi dimineaţă, când ai deschis ochii, eram lângă tine. Priveam razele fragede de soare tânăr care-ţi ştergeau obrajii de urmele unui somn agitat. Am sperat că mă saluţi. Nu m-ai zărit. Mi-am zis că nu te-ai trezit încă prea bine sau poate eu grăbeam lucrurile şi am decis să mai aştept cuminte.
Când ai deschis uşa grăbit ca să pleci la serviciu, ţi-am sărutat fruntea în răcoarea dimineţii, ţi-am adunat în palme parfumul dulce de flori, ţi-am fluierat un refren de dragoste printre cântul păsărilor. Ai grăbit pasul şi ai trecut pe lângă mine de parca aş fi fost o umbră.
Mereu gaseşti timp să schimbi doua vorbe cu cei care-ţi ies în cale. Cât mi-aş fi dorit să-mi vorbeşti şi mie. Să-mi spui că eşti bine. Mi-ar fi fost de ajuns un zâmbet cald sau poate un semn că nu m-ai uitat. Ai trecut din nou pe alături rece şi distant.
După masă căldura zilei a devenit şi mai accentuată. Am venit atunci la tine cu paşi taciturni de ploaie senina şi ţi-am stralucit în fiecare strop ca în oglinda apelor de râu. Am strigat din ceruri cu glas de tunet doar ma vei auzi cumva. Apoi am împletit un curcubeu proaspăt pe covorul cerului şi mi-am zis: "Cu siguranţă mă va vedea". Zadarnic. Nu m-ai văzut, nici auzit.
Când obosit de rutină ai căzut pe gânduri, ţi-am desenat pe cer un soare ca o portocală şi am vrăjit în jur apusul. Gândeam ca vei privi spre mine. Te-am căutat în ochiul picăturilor de stele care se aprindeau ca luminiţele în pomul de Crăciun, dar am rămas pierdută în nonşalanţa firii tale.
Ai plecat capul pe pernă şi chemai somnul să vină. Te-am acoperit cu firele de lună şi ţi-am trimis gânduri bune ca să ai o noapte liniştită. Vroiam să-ţi dau de ştire că eu nu te pot uita. În tăcere am stat veghind semi-întunericul. Speram că măcar acum ai să-ţi aminteşti de mine. Dar te-a furat grăbit somnul...
Mâine am să fiu din nou acolo unde am fost mereu. Alături de tine. Poate mâine...
A ta veşnică prietenă, Fericirea
* Am primit textul demult prin e-mail. Am decis să-l redactez, să vi-l prezint spre lectură şi meditaţii.
