norii îşi clatină genele ude
se-aprinde-o candelă rătăcită pe cer
picuri violete pământul sărută
hai să mai stăm înc-odată iubite
la rugul tăcerii de duminici târzii
voi aduce cu mine un munte de sare
din toamnă în toamnă purtat
ai grijă să vii
auzi cum imi creşte cenuşa în palme
răstignită de-o mie de ori azi nu mai sunt
mi-e frică mi-e frică de tăcere iubite
şi-atâta loc mai e de vreascuri pe rug...
şi mie mi-e frică de tăcere, de astea incerte..care te incomodează, dar sunt şi tăceri frumoase, care sunt mai vocale decît cuvintele..
RăspundețiȘtergere" norii îşi clatină genele ude"..foarte frumoasă personificare.
@Irinus
RăspundețiȘtergereda, sunt si taceri frumoase...
offf tacerea asta si linistea surzitoare...frumoase versuri...mult mi-au placut si atitea ginduri frumos impletite in ele...plus imaginea e un suport pe potriva.
RăspundețiȘtergereP.S....si atit de mult mi e frica de gindul asta..."şi-atâta loc mai e de vreascuri pe rug"...
@Doru
RăspundețiȘtergereCredeam ca ai uitat de mine. Ma insenineaza trecerea ta pe aici. :)