23 octombrie 2009
SOS! Nu mă lipsiţi de aerul cu care respir!
Aşa mi-a venit să strig şi am strigat! Muţeşte! Am simţit cum mi se golesc plamânii şi în sus spre gâtlej se face loc de presiune. Am simţit că sunt pe prag sa mă sufoc. Nu ştiu când am apucat să ţin la blogul meu atât de mult. Ştiu doar că am avut senzatia de parcă îmi ia cineva copilul de lânga mine. Am stat preţ de o oră cu ochii pe blogger, asteptând un rezultat pozitiv. Mi se blocase accesul, iar suportul tehnic îmi semnaliza o eroare. Mi-a fost frică sa nu dispară totul. Iar impreună cu blogul - şi eu. Astăzi am atins o altitudine necunoscută: culmea unei disperări ciudate ce purta un nume de 9 caractere: bX-59cppw...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
am atins-o şi eu, un pic mai calm..cred că deoarece, de obicei, e toate vinovat computerul meu de toate..pare bine că s-au lămurit toate şi destul de curînd.
RăspundețiȘtergereNu aveam de unde sa fiu mai calma. Inchisa intre 4 pereti si izolata de restul lumii, sa mi se ia si ceea ce mi-a mai ramas pentru moment ar fi fost prea peste puterile mele. Ma mai innebuneste si durerea asta de dinti... e ca o iubire care doare si de care vrei sa fugi, dar nu ai unde...
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergereP.S. Sănătate şi blogherit! Mi-a devenit şi mie patimă, dar e aşa de dulce patima asta :)