Dorm pe apucate, mănânc tot cam pe apucate în ultimul timp. O poezie buna însă, oricât de busy nu aş fi, trebuie mestecată literă cu literă. Altfel simt că îmi rămâne sufletul flămând.
Iubeşte-ma azi
Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme eu mai sunt eu
Şi mai poţi frământa între degete o bucată de carne.
Mâine prin venele mele va curge fumul ţigărilor.
Mâine nu voi mai scrie poezii
Şi tu vei uita –
Vei trece nepăsător pe lângă mumia de cofeină
Şi vei încerca poate să-ţi aminteşti,
Să scapi de sentimentul acela enervant de deja-vu,
De gândul că parcă…da, parcă ai mai vazut-o undeva,
Parcă mirosul acesta de iasomie nu-ţi este străin,
După cum nici vocea nu-ţi este străină.
Îmbrăţişează-mă azi,
Câtă vreme îţi tulbură nopţile
Un trup şi o inimă.
Mâine vei înţelege şi tu
Miracolul primăverii –
Vântul alungă nebunia albă din bolta copacilor,
Vântul răsfiră ştrengar cosiţele înflorite şi râde,
Cum şi tu râdeai uneori,
Răscolind printre pagini şi vise.
Mâine vei înţelege că nu se poate
Să mă ascund aici pentru totdeauna.
Iubeşte-mă cât sunt încă aici,
Cât sunt încă aproape,
Ia-mi gustul de fugă de pe sâni, de pe buze,
Închide-mi pantofii cu lacătul, numai de dragul de a mă vedea fugind
În picioarele goale,
Sărută copilul, femeia…
Sărută ce vrei, dar repede…foarte repede…
Înainte ca timpul să spulbere şi puţina fericire ce ne e dată,
Înainte să mă trezesc şi să văd
Că şi prin venele tale
Curge
Fumul ţigărilor,
Tu însuţi străin, tu însuţi murind din nevoia de linişte…
Autor: Alina Dora Toma
(http://www.citatepedia.ro/index.php?id=14577)
eiii, uite-l ca respira-a-a cate un pic.... semne vitale bune (ma refer la blog)
RăspundețiȘtergerePoezia aleasa... m-m-mm delicios. Vino mai des pe la tine pe "acasa", si sa vii cu traista plina! Curaj pentru mica perioada cu "turbulente" pe care o traversesi.
@Oly
RăspundețiȘtergereMultumesc pt semne. Pt incarajari la fel. Poate vine ploaia sa mai ude blogul. :)
mă bucur că ai revenit cu aşa un parfum de poezie.
RăspundețiȘtergere"Sărută copilul, femeia…
Sărută ce vrei, dar repede…foarte repede".
o zi faină!
Autoarea s-a gandit sa treaca pe la tine, sa-ti multumeasca pentru alegere:).
RăspundețiȘtergere@Ottilia
RăspundețiȘtergereMerci mult pt trecere! Zile senine!
@Dora
RăspundețiȘtergereIncantata de vizita ta! Nu stiam ca ai un blog, am dat peste versurile tale din intamplare. Si sunt minunate! Intru neaparat sa te citesc! :)
p.s.
RăspundețiȘtergereDora, daca mai treci pe aici, spune-mi si mie de ai un cont pe poezii ro sau in alta parte, unde as putea sa mai gasesc ceva scris de tine. La blog se pare ca ai renuntat...
Sa vad ce gasesc prin desaga:))...
RăspundețiȘtergereAgonia: http://agonia.ro/index.php/author/0018407/index.html
Freewebs: http://www.freewebs.com/freealternative/
Biblioteca Cititor de Proza: http://cititordeproza.wordpress.com/?s=Alina+Dora+Toma
Ultima postare pe site: http://cititordeproza.ning.com/group/poetulcasisoldatul/forum/topics/cimitirul-meu-nu-va-intra-in?commentId=4409416%3AComment%3A54417&xg_source=msg_com_forum
Mii de scuze daca te-am innebunit. Deja arata comentariul meu ca si cum m-as lauda singura:)).
Nu vii sa ni te alaturi pe Cititor de Proza? Impropriu spus, exista tot felul de grupuri acolo, inclusiv unul de poezie. Si e chiar fain. Lume de treaba. Te invit cu blog cu tot:)). Poti arunca un ochi, sa-ti faci o parere.
O zi frumoasa si plina de zambilici!:))
@Dora
RăspundețiȘtergereDaca detii cont pe agonia.ro e deja mai mult decat ok. Iti multumesc pt invitatii!
p.s. Nu m-ai innebunit deloc. Placerea e de partea mea. :)
bravo...
RăspundețiȘtergereO poezie frumoasă. Felicitări autoarei...
RăspundețiȘtergerefrumos scrie Alina Dora Toma, dar cind ne mai bucurati cu niste versuri sau rinduri proprii? Demult nu ati fost pe aici..
RăspundețiȘtergere@Irinus
RăspundețiȘtergereServiciul, inca unul, familia si pregatirile imi iau 25 din 24. Stiu ca nu ma scuza nimic, mais c'est la vie...
Înţeleg..spor mare în toate. Voi aştepta vreo noapte albă sau vreun weekend mai îngăduitor.
RăspundețiȘtergereFrumos stie sa scrie Alina Dora Toma...Eu ce as avea in comun cu ea ar fi doar: DORA(e cel mai frumos nume pentru ca e numele mamei mele) si TOMA (familia mea dupa sot)...in rest.....
RăspundețiȘtergereCu multa umilinta alaturi de minunata ei poezie imi permit sa-ti las si eu
Un bilet.
Venii s-aduc binete, sa îti citesc suflarea
Sa-nchid pleapa o clipa si sa vorbesc cu marea
Venii sa caut grota in care uneori
Ma dau la dos de tunet, de ploaie si noroi
Venii ca altadata, sa-mi potolesc o sete
Sa-ncerc sa vad o lume cu mai putine pete
Venii sa vad zidarii zidind o catedrala
C-o fragila penita si-o gura de cerneala
Venii, dar pe aicea, peretii s-au racit
Busola de cuvinte indica:- ratacit
Venii, dar tu nu esti, s-aude doar ecoul
Tacerea in tacere îsi pronunta véto-ul
Venii ca altadata, si-mi voi mai face drum
Eu beau cafeaua tare, cu-n pic de zahar brun
Venii, dar uite plec, ... iti las doar un bilet
Cu buchii de cafea ti-am scris ca TE ASTEPT..
Trecut, savurat cafeaua, savurată atmosfera, pupat gazda...şi am să revin pentru că e deosebit aici de fiecare dată!
RăspundețiȘtergere@Oly
RăspundețiȘtergereIti multumsc din suflet pt semnul lasat aici, stii cat conteaza pt mine. M-am cam ratacit eu sau timpul s-a ratacit pe undeva, nu mai stiu, cert e ca mi-ar prinde bine acum o gura de somn...
@Lady Allia
RăspundețiȘtergereMultumesc pt trecere!