Veac de tăcere

   

sursă imagine: internet

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "dacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "nu".
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea, eu şi tu, 
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "însă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "hai".
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai, 
De ecouri mari de piatră vei fi râsă, vei fi plânsă.

Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvăntul "pleacă",
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul"taci",
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă "totuşi", să uităm ce-nseamnă "dacă".

Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi. 
Când se va răsti furtuna, vorba mea s-o înţelegi, 
Cănd vor susura izvoare, află c-a murit mânia.

Şi de unde până unde să uităm ce mai înseamnă, 
Să rămânem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfărşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins, 
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.

Vai, sunt răuri pe aicea care merg spre noi cuminte. 
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un târziu şi munţii să înveţe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.

Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.

Să uităm ce-nseamnă "lume" şi "avere", şi "putere",
Să uităm cuvântul "dacă", să uităm cuvântul "da",
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa, 
Să trăim tăcând iubirea, fiindcă totul e tăcere.

                                              

                                                     Adrian Păunescu