zgomotul lumii

munte 

cu tălpile ude 

mă răscolesc 

casă adâncită 
în umbra pământului 
doar secundele mai zvâcnesc 
gânduri 
pendulul ca viața 
consumată pe jumătate 
pe partea întunecată a străzii 
o sirenă 
țipătul metalic 
promite tăcerea 
o nouă zi o nouă stea 
fără nume
florăresele râd 
pipăind n buzunare 
plecările grăbite 
2, 4, 6 
număr intersecțiile rătăcesc 
o iau de la capăt 
orașul acesta solitar 
mă îmbrățișează tot mai strâns 

ca o aripă a luminii
brațul copilului 
de lângă mine