21 ianuarie 2010

actul trei

ninge albastru ninge frenetic
şi cerul parcă a coborât mai aproape
să-l sprijini pe umeri de-ncearcă să cadă
ce iute aleargă ce iute aleargă felinarele-n noapte

e delirul de a fi când demult nu mai eşti
când umbrele-n culise cer actul învierii
o replică uitată ridică-n pumni cenuşa
în aer ca o sabie a îngheţat tăcerea

ninge sălbatec ninge coleric
furtuna mă-ngroape in tempo allegro
nu-mi pasă că mi-i strâmt decorul mortuar
nu-mi pasă nu-mi pasă de-i pustie scena...


4 comentarii: