mi-a zis tata să nu mă fac doctor

plouă liniştit
balsam pe rană
a gândit pământul. 
la respiraţie asistată
a oftat adânc cerul
aș fi fost acum vreun pictor
amator care
aruncă colea nişte acuarelă
peste întinsul necuprins 
tună şi fulgeră artistic
apoi îşi admiră munca
ploaia desculţă 
rugăciunile muritorilor 
urcându-i pe umeri

trepte spre casă 

tata ar fi aprobat tacit
sprâncenele o mişcare uşoară
semn că are pe cine lăsa de veghe 
când osteneşte
nesocoteala pământenilor 
şi îl fură somnul 

înspre miezul arşiţei 

mă duc să caut nişte albastru
ce grea e tura de zi